Ce faci atunci  cand constati ca jobul caldut  pe care credeai ca il ai nu mai este atat de caldut ca la inceput?
Ce faci atunci cand devine un stres permanent numai cand te gandesti  la asta?
Se intampla sa nu mai poti functiona normal in relatiile cu ceilalti pentru ca te bantuie in permanenta reprosurile justificate sau nu ale sefului sau poate sedinta de spatamana viitoare anuntata amenintator si de la care nu stii ce sa te astepti.  Daca mergi in fiecare dimineata la munca injurand si blestemandu-ti zilele si colegii si sefii...e destul de nasol. Si tu esti destul de nasol ca om pentru ca e clar ca  nu ai sub nici o forma cum sa fii fericit atata timp cat jumatate din timp te simti de parca cineva ti-ar strange degetele la usa razand isteric. Evident ca asta se va rasfrange si asupra relatiei pe care o ai, asupra prietenilor, copiilor, si asa poate ajungi vecinul turbat care tipa mereu si nu se intelege cu nimeni.
Cu timpul  nu mai dormi noaptea iar atunci cand prin cine stie ce minune o faci, ai doar vise "linistitoare" in care esti concediat si iti calci seful cu masina sau te urmareste politia pentru ca greselile tale au adus in bugetul companiei gauri de milioane si milioane de lei.
Mai e si cazul fericit si mai putin tragic in care pur si simplu simti ca te plafonezi, ca  nu te mai poti ridica in nici un fel si ca probabil ai iesi la pensie  peste 20 de ani din aceeasi pozitie in care te afli acum.
E mai bine sa risti si sa cauti altceva chiar daca in vremurile astea exista riscul sa stai o vreme destul de buna pe tusa sau e de preferat sa te aduni si sa tii cu dinti de jobul actual chiar daca a devenit intre timp cosmarul vietii tale?
Intotdeauna am crezut cu tarie ca fiecare trebuie sa faca in viata ceva care sa ii placa. Se pare ca am gresit pentru ca recent am fost apostrofata destul de violent cu privire la educatia posibilelor mele viitoare odrasle.
Ar trebui sa faca ceva ce le aduce bani, chestia asta cu placutul e o tampenie. "Trebuie impinsi de la spate sa se faca avocati sau doctori pentru ca astia scot o groaza de bani (acum nici macar asta nu mai e valabil la noi dar e cu totul o alta poveste) pentru ca ei oricum habar nu au ce vor de la viata. Am ramas perplexa. Cum ramane cu "daca faci ceea ce iti place o faci mai bine"? Cred ca nu se mai poarta.
Zilnic iti petreci timpul luptandu-te cu vecinul pentru locul de parcare, la coada la banca incercand, uneori zadarnic, sa iti platesti ratele, la volan incercand sa iti pastrezi pulsul in limitele normale pentru ca iar a nimerit in fata ta o "blonda" incepatoare care franeaza brusc din 10 in 10 metri, in supermarket incercand sa descifrezi hieroglifele de pe "alimentele sanatoase" (mda sigur, de parca ar mai exista asa ceva), sau la scoala certandu-te cu profesoara si incercand sa o convingi ca odrasla ta nu e retardata. Dar sa mai suporti asta si in cele 10 sau 12 ore pe care pe petreci la munca mi se pare masochismul extrem.



Se zice ca toate joburile sunt grele. Peste tot exista cate un sef isteric sau cate un coleg atoatestiutor care nu se sfieste sa iti dea peste nas de cate ori are ocazia. Asa o fi, habar n-am. Dar totusi care e solutia atunci cand simti ca incepi sa iti pierzi demnitatea ca om, cand viata ti se schimba cand te bantuie zi si noapte si chiar cand incepi sa te transformi in altcineva ...in altceva -  o fiinta  cu care nu se mai poate intelege nimeni. E echitabil? Suma aceea de bani care iti intra in cont lunar si care de cele mai multe ori e suficienta doar ca sa te tina pe linia de plutire, de supravietuire, e suficienta ca sa iti cumpere viata?

Sa traim sanatos

Saptamana asta am o programare la electrostimulare, programare pe care nu prea stiu cum sa o anulez. Pentru a miia oara imi iau tzaca, pe banii mei desigur dar si mai rau de atat pe sanatatea mea si pe nervii mei. Incep sa ma intreb daca mai merita sa ma duc sa fac ceva pentru mine cu buna credinta ,cel putin in orasul asta. Multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa si ca nu am nevoie de interventii medicale serioase pentru ca atunci as muri de frica conditiilor si a calitatii actului medical respectiv. Am avut experiente tragice cu vopsitul, tunsul, machiatul pe la nunti si alte asemenea "amanunte" pe care le-am depasit pentru ca intr-o oarecare masura le prevazusem. Acum insa e chiar trist. Sa o iau cu inceputul. Pentru ca vine vara si doresc si eu ca un om normal sa ma pot dezbraca pe plaja fara sa mi se reverse diverse parti ale corpului peste costumul de baie, am decis sa ma duc la remodelare corporala. Am inceput sa strang bani de acum cateva luni, m-am interesat cam pe unde as putea sa merg, si cu mare curaj am purces la drum. Mereu ma injur singura pentru faptul ca NICIODATA dar absolut niciodata nu imi ascult instinctele. Si de data asta au functionat si daca eram desteapta fugeam de rupeam pamantul de prima data cand am intrat in cabinet. "Cabinet medical" este mult spus dar trecem peste asta pentru a nu parea carcotasa. O sa ii spun simplu - apartament de pe vremea lui Ceasca - pentru ca exact asta si este. Acum stai, ca ajunsa la fata locului si pipaita vizual in toata splendoarea mea de domnul doctor (Doamne cat ma rugasem sa fie o femeie), verdictul a fost clar: NU este de ajuns DOAR electrostimularea. Dar avem noi o oferta valabiala doar in perioada asta in care va facem 3 in 1 "ca cafeaua" la un pret muuult mai mic decat daca ati plati fiecare tratament in parte. OOOOO minunat, sa incepem. Si fac...o sedinta...doua ...trei.....n'spe sedinte dupa care incep sa ma masor cu infrigurare zilnic pentru a vedea cati centimetri am scazut, ca deh rezultatele trebuiau sa inceapa sa se vada de la o zi la alta inca de la prima sedinta. Hai, zic, ca nu oi fi eu atat de umflata ca sa munceasca la mine jumatate de an ca sa se vada ceva. Si cu toate astea...nimic, nici o schimbare. Intr-un final am inteles si de ce nu faceam febra musculara de la tratamente. Acum nu ca m-as fi asteptat sa slabesc 10 kg (nici nu am atat de mult de slabit) sau sa fac patratele de muschi pe abdomen dar...chiar nimic? Atunci au inceput sa imi vina in minte toate neregulile pe care le-am observat dar pe care m-am incapatanat sa le ignor de la inceput. Sedinta de electro nu era nici macar de 25 de minute, am inteles ca trebuie macar 45 ca sa se simta ceva. Crema cu care ma ungea era o chestie pe care o vazusem in farmacii si pe care puteam foarte bine sa mi-o aplic si acasa, la fel ca si folia pentru impachetare identica cu cea cumparata de mine din Selgros si folosita de obicei la ambalat paleti. Pensula cu care aplica acea crema semana izbitor cu cea pe care o folosisem eu anul trecut cand am vopsit usa de la baie. Chiar m-am ingrijorat cand am vazut-o si dupa ce am ajuns acasa m-am apucat sa o caut sa vad daca e la locul ei. Era asa ca m-am linistit. Gelul cu care se ungeau padelele de la aparatul de electro era de fapt APA. Sa mai spun? Dupa ce termina de aplicat crema, atat cu pensula cat si cu micul dispozitiv care cica o facea sa intre in piele, nu exista nici urma de dezinfectare, pur si simplu erau sterse cu un servetel. Deja aproape intrata in depresie m-am apucat sa caut pe net pareri, alte rezultate, alte cabinete si noroc de Google saracul ca le stie pe toate si de multe chinuri m-a mai scutit. Dupa ce am luat forumurile la puricat, m-am decis sa sun la un alt cabinet de remodelare (de data cabinet!) si sa vad cum stau lucrurile la ei. Trec peste faptul ca doamna de la celalalt capat al firului mi-a spus ca pentru ce vreau eu electrostimularea nu face decat sa agraveze problema pentru ca se foloseste la sfarsitul unui regim, dupa ce ai slabit deja multe kg iar pielea are nevoie sa fie tonifiata. Mi-a dat exemplul catorva doamne care au venit la ea dupa astfel de experiente la electro si care au avut nevoie de mult mai multa munca si bani "fara numar" pentru a dizolva celulele de grasime pe care electrostimularea nu le facuse decat sa se intareasca si sa fie mai greu de distrus. Nu o sa mentionez nici faptul ca a inceput sa rada cu lacrimi la inceput si apoi sa isi faca o mie de cruci dupa ce i-am spus ca eu deja fac electro si in ce conditii. Mi-a mai spus si ca impachetarile nu se fac chiar asa cu produse pe care le gasesti pe strada pentru ca in cazul asta si-ar putea face oricine fara sa mai mearga la saloane, sau chiar daca se mai gasesc ,aceste produse nu sunt chiar ieftine. Asa ca o sa imi iau imina in dinti si o sa sun sa anulez urmatoarele sedinte chiar cu riscul ca imi va tine la telefon o intreaga prelegere , ca e pacat, ca am dat pana acum banii degeaba si ca inca nu a trecut destul timp ca tratamentul sa isi faca efectul, bla bla bla. Are noroc ca nu sunt una din aia care sa ii trimita OPC-ul pe cap sau care sa se duca sa ii faca scandal si sa ii ceara banii inapoi. Al meu tot imi zice ca sunt bleaga la fazele astea pentru ca tac si nu reactionez mai virulent. Stiu ca are dreptate, sunt chiar o proasta pentru ca si-a batut joc de mine pe banii mei dar imi este jena de situatiile astea, nu imi plac balacareala, circul si scandalul. Oricum aviz amatoarelor: nu va aruncati la asa ceva fara sa aflati inainte toate amanuntele despre saloanele la care mergeti, fara sa stiti EXACT la ce sa va asteptati de la procedurile pe care le platiti si eventual fara stiti sigur ca persoana care va lucreaza are o calificare in domeniul respectiv. Eu nici macar nu stiu cum il cheama pe "domnul doctor" pentru ca nu a avut nici macar bunul simt sa se prezinte.

E una din noptile in care din cauza faptului ca e prea multa liniste simt cum cad in depresie. Urasc turele de noapte in care nu am de facut nimic pentru ca fara sa realizez stau si ma uit minute in sir la monitor pana mi se impaienjeneste privirea. Mai devreme m-am trezit pe un site de tarot care imi garanta raspunsuri la toate intrebarile legate de viitor, prezent dar mai ales de trecut. Am inceput sa rad singura, cred ca ma prostesc rau de tot. Ma uitam mai devreme in reluare pe Antena 3 asa cum m-am obisnuit aproape in fiecare seara si la un moment dat am simtit ca mi se face greata. Nu de emisiune, destul de buna in esenta ei, ci de fragmentele de interviuri pe care deja simt ca nu mai pot sa le privesc. Rad tamp incercand sa schimb canalul ca sa remarc si dincolo aceeasi fata boccie lipsita de expresivitate care incearca sa ne indese cu bocancii in cap faptul ca am iesit din criza si ca de fapt traim bine. Iar daca asta totusi nu se intampla, este din cauza faptului ca suntem lenesi si incompetenti. Simt ca mi se ridica parul pe sira spinarii si ca imi explodeaza bucatica de creier ramasa intacta. Refuz sa fiu incompetenta. O sa imi iau 4 joburi, toate legale si pentru ca vreau sa fiu de folos tarii, o sa platesc toate taxele la timp pentru ca sunt indragostita de fata acra a functionarilor publici si de cozile interminabile de la ghisee. O sa ma duc sa il reclam pe vecinul de la 4 care stiu eu ca face contrabanda cu motorina adusa de la moldoveni si cred ca si cu bomboane, ca l-am vazut eu pe ala micu' al lui aruncand ambalajele in scara blocului. Sa se termine dom'le cu evaziunea asta pentru ca de aia am ajuns unde suntem. Si o sa il mai reclam si pe cel care a venit sa imi repare masina de spalat, ca nu mi-a dat chitanta. Numai evazionisti peste tot. O sa ii spun sotului meu sa nu se mai planga de aia 25% luati ca si asa avea salariul prea mare si nu il merita. Ar trebui sa se duca si in weekend sa faca ore suplimentare fara pretentii pentru ca si chinezii muncesc 7 zile pe saptamana si uite unde au ajuns. Si sa nu ne mai plangem atata de preturile la mancare ca oricum suntem o tara de obezi si bolnavi pentru ca mancam mult si prost. Ce atata carne, fructe exotice sau mai stiu eu ce bazaconii? O sa le spun la ai mei sa duca inapoi frigiderul si aragazul pe care le-au luat in rate pentru ca din cauza lor a intrat tara in criza, ca au facut cheltuieli prostesti. Nu ai bani - nu cumperi, nu te imprumuti ca prostul pe 10 ani, asa zicea un nene competent la televizor. Eu cred ca are dreptate. Oare daca duc inapoi cuptorul cu microunde mi-l mai primeste? Il am de vreo 5 ani dar ce conteaza, acum mi-a venit mintea la cap. Si o sa renuntam si la ratele la casa. Cica afara foarte putini au case proprietate personala. Ce e cu pretentiile astea? O sa stam cu chirie pana la pensie si cine stie, daca o sa castigam la Bingo.....POATE o sa cumparam un apartament ca cica e un lux de care romanii nu au neaparata nevoie. Acum sincer...cum se cheama boala de care sufar? Ma uit cu groaza cum din ce in ce mai multi aleg sa plece din tara si la toate discutiile pe care le-am avut cu al meu pe tema asta, concluzia a fost:DA, HAI SA PLECAM. De fiecare data insa mi se pune un nod in gat pentru ca decizia este foarte usor de luat. Nu trebuie decat sa arunci o privire in jur si raspunsul vine de la sine. Sa incepi insa procesul de emigrare, sa te apuci sa iti faci bagajele si sa pleci la propriu este foarte greu. Incep intrebarile, indoielile, ce facem daca nu merge, cu ce bani, imprumutam, vindem, avem unde sa ne intoarcem in cel mai rau caz? Atunci incepi sa cauti ceva de care sa te agati, ceva care sa te faca sa ramai. Si atunci realiz ca locul de munca il pot pierde oricand pentru ca nici un contract de munca nu ma mai poate apara de o concediere abuziva, vad ca spitalele se inchid haotic si ma gandesc la bunica mea de la Sulina care are o varsta si pe care risc sa o pierd daca se imbolnaveste intr-o iarna cand Dunarea e inghetata si nu mai poate ajunge la spital la Tulcea. Mai vad cum mor copii in maternitati din cauze necunoscute pentru ca nimeni nu e gasit niciodata vinovat, si asta ma face sa aman cat mai mult momentul in care voi decide sa raman insarcinata. Adun toate astea si simt cum mintea mi se blocheaza. Refuz sa traiesc in continuare calculand in fiecare luna banii de lumina, rata si toate cate mai sunt. Refuz sa spun ca nici anul acesta nu vom pleca in concediu pentru ca avem restante la intretinere si mai bine le achitam pe alea. Refuz sa nu mai am timp sau chef de sotul meu pentru ca vin acasa zilnic prea plina de nervi din cauza prostiei si nesimtirii din jur. M-am saturat ca in drumul meu spre munca sa mai trec pe langa parcul cu haita aceea draguta de caini pe care o stiu de atata timp si sa ma rog in gand sa nu inceapa sa ma latre sau sa ma fugareasca. Sau si mai bine, m-am saturat sa imi fie teama sa plecam cu masina pe distante mari pentru ca este aproape imposibil ca pe drun sa nu existe cateva astfel de exemplare facute pres pe sosea.

As ucide pe oricine ca sa te am inapoi.....

…De ce mereu cand realizezi ca faci o tampenie e prea tarziu? De ce nu poti niciodata sa judeci limpede in momentele importante ale vietii? De ce atunci cand trebuie sa spui ‘imi pare rau‘ simti ca te sufoci de parca ai avea ceva in piept care te impiedica sa respiri si sa mai scoti un sunet.Si tipi cu disperare in interiorul tau IMI PARE RAU, IARTA-MA, AM FOST UN TAMPIT, sperand ca printr-o minune ea sa iti auda gandurile si sa te scuteasca de chinul marturisirii. Dar nimic nu se intampla si linistea devine dureroasa si penibila.E ca si cum un alt TU se zbate in interiorul tau incercand sa iasa la suprafata si sa ii arate ca esti uman, dar nu reuseste si ramane in umbra inmarmurit de incapatanarea si orgoliul tau :’si daca ma considera slab ?’. Si aici se termina totul. Se intoarce cu spatele si fara un cuvant ridica valiza care asteapta cuminte langa usa de trei zile si iese. Din casa voastra, din viata voastra...din viata ta. Acum totul devine mai simplu, si incredibil de pustiu.Ai ramas doar tu si pisica pe care uiti sa o hranesti cu zilele ,pentru ca asta era treaba ei, si nimic.GOL. Si atunci realizezi ca traznit de fulger ca ai pierdut tot. Te trezesti cautand bezmetic prin casa ceva, orice care sa iti aminteasca de ea.Si stii.Ai sa te schimbi. Pentru ca asa vrea ea. Te vei intoarce devreme de la munca, nu iti vei mai lasa sosetele aruncate prin toata casa, vei face tu cafeaua in fiecare dimineata ,...si multe asemenea nimicuri dupa care tanjeste orice femeie.Si daca ea asta vrea, asta va avea pentru ca fara EA nimic din tot ce este in jur nu mai are nici un sens. - Adina te rog ridica receptorul ! Au trecut deja trei luni, te rog...m-am saturat sa vorbesc cu robotul asta nenorocit.Trebuie sa rezolvam problema si un divort nu cred ca ar face decat sa complice lucrurile.Poti sa spui ce vrei tu, ca sunt un nenorocit, ca nu-mi pasa de sentimentele tale ca....ce vrei tu dar te rog asculta-ma cateva minute.Stii ca te iubesc mai mult decat orice pe lume.Asta nu s-a schimbat si nu o sa se schimbe niciodata. Adina...imi pare rau... Lipsit de vlaga ,Alex lasa receptorul sa ii alunece pe birou. Trecuse si pauza de masa si el nu mancase nimic iar. Nu mai manca de zile, nu mai dormea noptile, de parca organismul sau incetase sa mai existe.Tot ce facea era sa se gandeasca cum sa o aduca inapoi si sa o sune. Si de fiecare data mesajul acela sacaitor care parca ii facea in ciuda : «Va rog sa lasati un mesaj sau sa reveniti cu un telefon, pentru moment nu sunt disponibila. A...si daca esti tu Alex, nu insista, Adina nu vrea sa iti vorbeasca ». Ce fel de femeie ar pune un asemenea mesaj doar ca sa il enerveze. Cred ca Mara jubileaza de cate ori asculta mesajele lui si aude cum se umileste. Probabil ca asta era si ideea.A vrut ca el sa fie constient ca acum altcineva detine controlul.Probabil ca mesajele nici nu mai ajung la Adina. « Si spune-i viperei de Mara sa stearga mesajul asta idiot. Doar nu suntem copii. » se auzea spunand in gand de fiecare data cand o suna . - Domnule Matei, sunteti cautat pe linia 1. Domnule Matei....domnule Matei... Alex tresari zapacit, trezit de vocea din interfon. - Cine.... ? Te-am rugat sa nu fiu deranjat Sonia ! - Imi cer scuze dar e o doamna care insista... spune ca e important ! Spune ca e sotia dumneavoastra. - Adina ? Alo Adina tu esti ? Alex smulse telefonul din furca si se repezi sa inchida usa la birou. - Sa nu imi inchizi , te rog.Te-am sunat pentru ca ai dreptate, trebuie sa vorbim. - Sa iti inchid ? Cum poti sa spui asta ? Te sun ca un nebun de.... - Stiu dar nu am putut sa stau de vorba cu tine. Nu am stiut ce e mai bine sa fac...nici acum inca nu sunt sigura daca e bine. - Despre ce vorbesti ? E totul in regula ? Spune-mi ca nu ai patit nimic.Doamne, daca s-a intamplate ceva cu tine eu ....eu... - Nu s-a intamplat nimc ,adica nimic rau. - Ce vrei sa spui? - Nu aici, nu la telefon. Oricum toate au fost niste aiureli. - Doamne iubito, tu stii ca eu nu mai sunt om de cand ai plecat ? Stiu ca am fost un prost si am pus orgoliul meu mai presus de tine dar de acum toate se vor schimba. Ai sa vezi. - Taci Alex, asta nu mai conteaza acum. Pun pariu ca nici nu stii de la ce a pornit totul. - Pai banuiesc ca de la faptul ca am iesit in seara aia cu... - Nu fii prost ! O casatorie de atata timp nu se termina doar pentru ca ai venit acasa intr-o noapte putin mai tarziu dupa ce a stat prin nu stiu ce birt cu prietenii.. - ...nu era un birt. Si nu mai inteleg nimic atunci.Am crezut ca asta te-a suparat. - Asa este,asta si multe alte tampenii pe care le faci zilnic. Dar astea se uita dupa 10 minute. Hai sa nu facem asta. Ti-am spus ca nu e important. Important este acum daca mai are rost sa fim impreuna si daca putem trece peste prostiile astea. Daca vrei sa continuam sa fim o familie. - Adina, dar esta este tot ce iti cer, o sansa sa vezi ca pot sa fiu si altfel. - Asta doar daca ma mai vrei inapoi. - Daca te vreau inapoi ? urla el intr-o criza de extaz. Daca te....sigur ca te vreau inapoi. As ucide pe oricine ca sa te am inapoi. Muah ,Muah, nici nu stii ce fericit ma faci iubita mea. - Sper ca vorbesti cu mine si nu cu cine stie ce vaza de flori, se trezi Adina chicotind. - Draga mea este de fapt o lampa si nu ai de ce sa fii geloasa pe ea pentru ca este de o mie de ori mai urata decat tine siiii mai rece. - Hai sa ne vedem azi daca ai timp. - Am, si daca nu am imi fac. Demisionez, plec, trebuie sa ma lege de birou ca sa ma faca sa mai raman o secunda. Vin acum. Unde esti, tot la scorpia aia ? - Alex...nu face asta. Las-o pe Mara in pace. M-a ajutat mult in perioada asta. Si in plus, ai promis ca o sa te schimbi si asta presupune sa nu mai fii asa rau cu ea. - Ai dreptate, am sa fiu sotul respectuos si tatal model pe care si-l doreste fiecare sotie. Am sa ajut batranelele sa treaca strada, o sa dau bani la saraci, nu o sa mai calc pe iarba in parc, si o sa ma apuc de proiecte caritabile...adica Mara...he he. - Inceteaza, se trezi Adina razand in hohote. Oricum acum nu ne putem vedea pentru ca trebuie sa ies putin. - Iarta-ma iubito.Cand ma gandesc ca am pierdut atata timp… - Lasa ,avem destul timp pentru asta diseara. Ne vedem la 11 la noi ? - E perfect asa .Abia astept. Dar tot nu inteleg de ce trebuie sa ma chinui si nu vrei sa ne vedem acum. - Pentru ca mai am o surpriza pentru tine dragule. Dar nu acum. Diseara. Alex inchise telefonul si se lasa in fotoliu moale ca o carpa. Oare nu visase ? A patit de atatea ori sa vorbeasca cu ea ore in sir ca la urma sa constate ca era doar un vis. Si de fiecare data se trezea singur si fara vlaga. Era ca o minune. Nici nu indraznise sa ceara asa ceva. Orele treceau greu si cu fiecare minut chinul era tot mai mare. O ploaie infernala invaluia orasul in ceata si frig. Parca totul este impotriva noastra, isi spuse in gand indreptandu-se spre masina cu pasi grabiti, zgribulindu-se sub pardesiul impermeabil, incercand sa nu se ude. O raceala e tot ce mai lipsea acum. Nici nu vazu cand ajunse la masina, cand baga cheile in contact, se trezi doar iesind din parcare cu viteza. - Ce naiba...lovitura destul de violenta il izbi cu capul de parbriz si simti siroindu-i sangele la tampla. Opri masina dupa cativa metri si cobori buimac. Se uita in urma dar era mult prea intuneric pentru a se putea vedea ceva. « Lasa, nu e nimic,spuse el stergandu-si cu dosul palmei stangi sangele prelins pe obraz, probabil am lovit un caine...masina vad ca nu are nimic grav. » Hotari sa opreasca al primul supermarket ca sa se curete putin si poate sa ia si ceva dulce pentru Adina. Doar nu o sa se duca asa acasa.Dupa jumatate de ora era iar la volan. Drumul era ingrozitor de greoi si cu toate ca era aproape pustiu la acea ora, furtuna care biciuia parbrizul facea inaintarea aproape imposibila. Mai avea putin. Cateva minute si putea spune ca isi va putea lua viata de la capat. Si daca pentru asta a fost necesara toata aceasta suferinta, atunci a meritat. Apasa pe acceleratie si incerca sa depaseasca coloana de masini din fata. Sirena si luminile ambulantei ce venea din urma il scoasera din transa. Sa traga pe dreapta...dar e tarziu si oricum se circula greu. In plus nu o sa permita sa intarzie tocmai in seara asta pentru nu stiu ce nebun care a incercat sa isi taie venele. Pentru o clipa intra iar in coloana dar se razgandi imediat si vira cu putere stanga exact in momentul in care ambulanta ajunse in dreptul lui. Soferul acesteia apuca sa vireze stanga si iesi in decor rasturnandu-se. Isi continua drumul lasand in urma masina ambulantei scoasa de pe carosabil. Poate totusi trebuia sa opreasca macar sa vada daca sunt raniti. « Eh, doar e masina ambulantei. Oricum ei pot face mai mult decat pot face eu. O sa ma duc dimineata la politie insa acum nu pot sa opresc. » Incerca sa se linisteasca privind in oglinda retrovizoare soferii celorlalte masini oprite sa acorde primul ajutor. I-a promis Adinei ca se va schimba, ca va arata mai multa compasiune pentru ceilalti , dar in seara asta trebuie sa ajunga la timp. Si de maine...de maine totul o sa fie altfel pentru ca daca nu, va pierde iar totul. Si oricum pana la spital mai e putin. Ce mai conteaza cateva minute. Trece prin fata lui in fiecare dimineata si nu vede decat nebuni adunati de pe strada si internati cu forta. Cu siguranta nu e ceva important. Pe cand el...el trebuie sa ajunga la timp.Nu mai rateaza si sansa asta. « As ucide pe oricine ca sa te am inapoi. »...Gandul ii trecu fugar prin minte si nu putu sa nu schiteze un zambet amar. Nu se gandise chiar la asta cand a spus-o.Ploaia devenea din ce in ce mai deasa iar picaturile ce cadeau pe parbriz pareau niste degete lungi si negre ce bateau ritmul infiorator al unei executii in asteptare. « Ce noapte ! » Pentru cateva momente totul paru ca incremeneste in jurul sau. Nu intelegea ce se intampla. Nu mai vedea nimic, nu se putea misca, nu putea decat sa auda zeci de voci straine care se uneau intr-un efort comun. - Puteti sa ma auziti ? Va puteti misca picioarele ? Vocea se pierdea undeva ca intr-un vis si incet incet nu mai putu sa auda nimic. Doar ploaia. ******* Ochii il dureau ingrozitor si lumina aceea obositoare... O greutate imensa ii tintuia picioarele. Incerca sa le miste si realiza ca nu poate sa le simta. Nu simtea decat aerul proaspat si racoros care ii trezea incet incet simturile. Reusi sa vada din ce in ce mai clar fereastra deschisa larg, cu draperiile albe fluturand in bataia vantului. Dar unde... ? - Era si timpul sa va treziti domnule Matei. Incepusem sa ne facem griji pentru dumneavoastra. Tanara asistenta se apleca deasupra patului si ii schimba compresa uda de pe frunte. Nu e nimic grav, numai ca o sa stati cu picioarele in ghips pentru cateva saptamani.Mai aveti si cateva coaste rupte si cateva vanatai dar astea se vindeca repede. Sunteti norocos ca sunteti in viata. - Ce s-a intampat... ? Alex facea eforturi supraomenesti dar nu reusea sa isi aminteasca nimic. Ploaia....salvarea rasturnata ....se grabea sa ajunga acasa. Dumnezeule cat e ceasul ? Adina, unde e Adina? - Linistiti-va domnule Matei. Domnul doctor va ajunge aici in cateva momente. - Unde e Adina ? Asistenta vadit incurcata se grabi sa iasa din salon revenind peste cateva minute insotita de doctor -Nu am stiut daca e bine sa ii spun eu domnule doctor. - Sa imi spuna ce ? Unde e Adina ? Unde e sotia mea ? Vreau sa o vad pe sotia mea. Alex urla din toate puterile dar agitatia nu facea decat sa ii sporeasca durerile si pentru prima data de cand se trezise putu sa simta mililoane de ace incinse care ii strapungeau tot corpul. - Calmati-va domnule Aexandru. Ati suferit un accident destul de grav. Aveti mare noroc ca ati scapat doat cu atat. Ceilalti nu au fost asa de norocosi ca dumneavoastra. - Ceilalti ? Care ceilalti ? Domnule doctor, va implor sotia mea, trebuia sa ma intalnesc cu ea... - Domnule Matei , va aduceti aminte ce s-a intamplat ? - Eu... ma intorceam acasa, si..ploaia... ploua tare... - Da a fost o furtuna ingrozitoare aseara. Nu am mai vazut asa ceva de cativa ani buni. Nu stiu cum de v-ati incumetat sa va urcati la volan. Ati avut mare noroc totusi. - Ce s-a intamplat ? - Un sofer beat. A intrat in dumneavoastra si v-a scos de pe sosea. Noroc ca nu aveati nimic in dreapta. La douazeci metri de locul accidentului era o benzinarie. Si daca era sa fie asa,cine stie cum ne chinuiam acum sa va identificam. Ehe, mare noroc. Ati avut un Dumnezeu aseara. Domnule Matei, continua medicul schimbandu-si tonalitatea, e cineva care doreste sa vorbeasca cu dumneavoastra. - Adina ? - Imi pare rau.Dumnealui este doctorul Anghelescu. Am inteles ca a lucrat cu sotia dumneavoastra. Alex privea nedumerit. - O cunoasteti pe Adina ? - Sotia dumneavoastra era pacienta mea. In seara accidentului trebuia sa vina pentru un control. Se simtea foarte rau si am trimis ambulanta dupa ea. Ceva complicatii... - Complicatii ? Despre ce vorbiti? Sotia mea nu avea nimic, era sanatoasa. - Sa inteles ca nu stiati... - Eram despartiti de cateva luni, trebuia sa ne intalnim acasa.... acasa....apasa Alexandru cu o voce din ce in ce mai ciudata. Unde este acum ? Vreau sa o vad. - Asta incerc sa va spun. Pe drum s-a intamplat un accident. - Ce vreti sa imi spuneti? Alexandru incepu sa simta cum mainile i se inclesteaza din ce in ce mai tare pe grilajul metalic de la marginea patului. Ambulanta....incepu el sa baiguie. CE INCERCI SA IMI SPUI DOCTORE ? si cu un ultim efort se ridica si isi infipse degetele in halatul medicului, dar se prabusi inapoi aproape instantaneu paralizat de durere. - Pe drum ambulanta a suferit un accident...un nebun care era sa intre in ei. S-au rasturant pe sosea. Cu siguranta politia o sa il gaseasca. Nu au putut sa vada prea bine culoarea masinii din cauza intunericului dar se stie modelul si o parte din numarul de inmatriculare. Nici nu stiu cum sa va spun asta. Sotia dumneavoastra...nu a supravietuit. - Ambulanta...repeta el sistematic afisand un ranjet de om nebun. - Martorii spun ca nenorocitul nici macar nu a oprit sa vada daca au nevoie de ajutor. Nu am mai putut face nimic pentru ea. Imi pare rau domnule Alexandru. Nici macar copilul nu a putu fi salvat. Era prea mic. - Copilul, copilul? repeta Alex cu voce stinsa. - V-am spus doar ca era pacienta mea. Asta era surpriza pe care vroia sa v-o faca. Era insarcinata in 7 luni. « As ucide pe oricine ca sa te am inapoi...... »

Din ciclul "ce nu te omoara te face mai puternic..sau nu".

Nu prea stiu cum sa exprim foarte coerent starea prin care trec acum. De fapt as avea cateva variante dar ar insemna amenda pentru distrugere de bunuri, tulburarea linistii publice, calomnie sau mai stiu eu ce articol de lege de care nici nu am auzit. Iar motivul pentru care acum sunt atat de disperata si plina de ura, este unul atat de des intalnit incat nici macar nu mai reprezinta un fapt iesit din comun pentru ca normalitatea a devenit pentru noi toti, un caz exceptional. Normalitatea mea cel putin.

Si ma refer acum in mod deosebit la minunatele relatii de cuplu in care unul din parteneri ajunge inevitabil pe patul de spital. Asta in cel mai fericit caz.

Vorbesc despe femeile care se lasa maltratate psihic si mai ales fizic de partenerii lor din motive care nu exista.

Sunt femeile pe care toata lumea le compatimeste dar despre care eu am ajuns sa consider ca isi merita soarta. Mai ales ca am vazut cu cata perseverenta poate o femeie sa accepte acest lucru, sa il suporte si chiar sa il transforme in normalitate.

Si cand fac afirmatia aceasta pentru care cu siguranta o sa fiu blamata, nu, nu vorbesc din povesti sau de la TV.

Stiu prea bine ce inseamna o femeie calcata in picioare doar pentru ca mancarea e prea rece, prea calda sau prea putina.

Stiu ce inseamna sa stai cu un barbat care te trateaza ca pe o nulitate, e capabil sa te vanda pentru un pahar de bautura si care te aduce in pragul sinuciderii. Am vazut asta ani de zile in jurul meu.

Stiu ce inseamna un barbat la care din 3 fraze, 2 sunt minciuni, aberatii sau crize de personalitate, un barbat care nu suporta o partenera superioara intelectual, profesional sau pe oricare alt plan.

Asa ca zic eu, imi este permis sa fac astfel de remarci, oricat de suparatoare si lipsite de sensibilitate ar parea.

Ma revolta faptul ca suntem in anul 2009, intr-o societate avansata din toate punctele de vedere mai putin cel moral. Oamenii zboara in spatiu, fac operatii microscopice, comunica in timp real de la un capat la celalalt al planetei, si totusi..... Si totusi.

Aceptam acest fapt ca pe un lucru normal. Si acum fac o pauza si incerc sa inteleg de ce?

De ce accepti sa te mai trezesti dimineata cand stii ca tot ce te asteapta este o alta bataie crunta, o alta lectie interminabila depre cum ar fi trebuit sa fii si nu esti ( niciodata destul de buna), despre cat de incompetenta si buna de nimic ai devenit si la cat de minunat este el ca te tolereaza pe langa casa.

Si pentru aceste femei care nu au alt ideal in viata decat sa apuce sa traiasca o zi fara bataie, pentru aceste femei care nu au puterea sa se rupa de cosmar si sa isi ia viata in propriile maini, pentru aceste femei ar trebui sa simt eu compasiune?

Cu ceva timp in urma o batrana aproape desfigurata de la bataia primita declara : "nu il parasesc maica pentru ca e om bun cand nu bea." In momentul acela mi s-a intunecat privirea.

Persista cu atat covingere incat nu credeam ca ce aud e adevarat. Ea traia cu speranta ca va apuca sa traiasca o zi in care betivul notoriu de langa ea, sa nu se atinga de pahar si POATEEE in acea zi sa nu incerce sa o omoare.

E un fel de masochism primitiv, cred ca la un moment dat nu numai ca te obisnuiesti dar nici nu mai concepi sa traiesti altfel.

Iar societatea defecta si mutanta in care traim, nu numai ca nu face nimic sa stopeze acest comportament alterat, ci de cele mai multe ori incearca sa il mascheze sau chiar sa il justifice intr-o oarecare masura. Cred ca suntem singura tara din lume care ne educam copiii in spiritul: "Bataia e rupta din rai", sau "unde da mama creste". Si atunci ce sa ti se mai para anormal, cand mare fiind, un barbat nu face decat sa puna in aplicare ce a invatat de mic.

Chestia care ma socheaza insa este ca pana acum ceva timp gaseai astfel de cazuri mai mult pe la tara. Si atunci te consolai oarecum cu gandul ca deh...oameni simplii, fara cultura la care nu prea ai ce sa le ceri. Acum insa intalnesti asa ceva la tot pasul, ba chiar mai mult, in familii de doctori, avocati sau alte genuri de oameni superiori (teoretic) din punc de vedere al mentalitatii si al educatiei.

Am avut in scoala o profesoara de psihologie care era un geniu. O femeie incredibil de desteapta si de frumoasa care stia intotdeauna sa isi impuna respectul doar prin prezenta. Tipa venea mereu la cursuri cu ochelari negrii de soare si nu ii dadea jos niciodata. Nimeni nu a inteles de ce pana intr-o zi cand s-a aflat ca sotul ei o calca in picioare si era mai tot timpul vanata. A..sa nu uit...el era avocat.

Unii spun ca violenta e o boala care se poate trata. Eu spun ca asta e o tampenie pentru ca in momentul in care ai asta in sange, in constiinta, nu cred sa existe nici un drog (scuze medicament) care sa reuseasca sa iti reprime impulsurile animalice pe care le ai. Poate doar daca te transforma intr-o leguma.

Si aici aleg sa ma opresc, iar pentru "eroinele" care suporta cu stoicism o viata de mizerie langa un om care nu le mai inspira altceva decat teama nu le doresc decat atat :Treziti-va in fiecare dimineata continuand sa fiti facute pres, continuati sa va treziti plangandu-va de mila pana intr-o zi ... cand nu o sa va mai treziti deloc. E sigurul lucru firesc ce urmeaza atata timp cat aleget sa nu faceti nimic.

Exigo omitto!

Azi am avut o revelatie. Am avut-o fortata de imprejurari pentru ca in timp ce imi strangeam lucrurile si ma pregateam sa plec acasa m-am lovit cu capul de coltul sertarului pe care de doua luni ma rog de cineva sa il repare. Si cred ca m-am lovit destul de rau pentru ca m-am simtit ca si cum m-ar fi lovit o alta realitate. Si atunci am inteles ce fiinta iresponsabila, ingrozitoare si egoista sunt, si am mai inteles faptul ca ar trebui sa imi petrec urmatorii 3 ani punandu-mi cenusa in cap si cerandu-mi scuze de la toate persoanele din jurul meu carora actiunile mele imature le-au adus atingere intr-un fel sau altul.

Imi cer scuze pentru faptul ca nu ma rostogolesc pe spate si nu rad tamp de fiecare data cand seful meu spune o gluma proasta.

Imi cer scuze ca nu inteleg de ce trebuie sa aprob decizii in care nu cred, ca de cele mai multe ori spun ce gandesc chiar daca e in contradictie cu ceea ce se asteapta de la mine (si asta e chiar o alegere idioata pentru ca desi acum mi se pare amuzant, de cele mai multe ori urmarile sunt tragice).

Imi cer scuze pentru ca nu port haine in trend pentru ca nu imi plac, ca nu sunt nora cuminte pe care si-a dorit-o soacra-mea sau copilul superdotat pe care l-au vrut ai mei. Imi cer scuze ca nu am ales sa ma marit cu un turc sau un italian si ca acum nu am 'nspe vile la Mediterana.

Imi cer scuze ca principiile mele sunt total diferite si ca pentru mine conteaza cu totul altceva.Imi cer scuze ca iubesc un om normal, ca am o viata normala si ca nu cred ca as schimba nimic din ce am acum cu ceva mai bun.

Imi cer scuze ca nu sunt fitzoasa, ca tin furculita in mana dreapta, ca mananc pizza cu mana si ca mestec guma tot timpul.Imi cer scuze ca mai e putin si iubitul meu o sa ma transforme intr-o "femeie respectabila"(Doamne cat e de penibila expresia asta), iar eu inca ma simt ca un copil zapacit si greu de stapanit.

Si nu in ultimul rand imi cer scuze ca sunt prea slaba si ma impresioneaza aproape tot ce vad in jurul meu. Stiu ca ar trebui sa fiu mai rece si mai indiferenta la tot ce inseamna animale chinuite, oameni cu gninioane si accidente stupide.Promit sa lucrez la asta si sa incerc sa ma integrez in amalgamul acesta de prostie, rautate si goana dupa bani.

Iar acum dupa ce m-am autoflagelat sper sa dorm mai bine, mai linistita stiind ca am facut "ceea ce trebuie". Partea cea mai tragica este ca dupa toate astea, desi imi doresc o altfel de zi maine, un sef poate mai putin frustrat si plin de complexe, un vecin mai putin "euforic" sau niste prieteni mai putin falsi, realizez ca asa ceva este imposibil. Realitatea este lumea pe care si-o construieste fiecare in jurul lui. Iar daca cei mai multi au ales sa traiasca atat de penal atunci eu de ce sa nu aleg sa fiu in continuare ceea ce sunt, asa imperfecta si inconstienta ca si pana acum. Pentru ca asta imi doresc.

Tu ce iti doresti?

De ce inseala barbatii?

E mai mult o intrebare retorica, o curiozitate personala si masochista. Si desigur, in loc sa dorm, stau si produc ineptii. E ca si cum ai intreba de ce apa e uda. Azi ma simt foarte blonda din punctul asta de vedere pentru ca stau si incerc sa gasesc explicatii logice la un fapt care este peste puterea mea de intelegere. Nu pricep cum o femeie tanara, frumoasa, desteapta si independenta material poate sa accepte ca barbatul de langa ea sa faca slalom prin N dormitoare si apoi sa se intoarca acasa fara nici un fel de problema. De ce permiti unui barbat, oricat de bun, destept si frumos ar fi el, sa te calce in picioare?

A nu se intelege gresit, nu sunt o puritana care iese pe strazi scandand fanatic "sa infieram adulterul", "barbatii sunt toti niste porci, sa ii ucidem cu pietre". De fapt as fi putut la fel de bine sa intreb "De ce inseala o femeie?", nu ar fi fost nici o diferenta.

Daca stau bine sa ma gandesc femeile practica sportul asta chiar cu mai mult sadism decat un barbat. O femeie afla de cele mai multe ori aproape intamplator faptul ca a fost inselata. In schimb cand inseala vine si iti flutura asta in fata ca pe o victorie. " Fraiere te-am inselat si nu oricum ci cu unul mai prost , mai urat si mai batran decat tine. Dar cu mai multi bani (pentru ca de obicei asa este). Si tu nu poti sa faci nimic in privinta asta pentru ca ma iubesti si nu iti permiti sa ma pierzi". Si de obicei, barbatii buni sunt cei destul de prosti ca sa ramana fideli si ajung in cele mai multe cazuri sa fie abandonati. Si asta pentru ca (oricat de greu mi-ar fi sa o recunosc) o femeie te va exploata cu atat mai mult cu cat te va vedea mai slab. Cu cat te va vedea mai bland, mai rabdator, mai calm, cu atat mai mult te va invarti pe degete dupa bunul ei plac. E o realitate.

Si totusi de ce inseala barbatii? Se zice ca barbatul nu e un animal monogam si ca instinctul de imperechere primeaza in fata limitarilor sociale. Nu stiu cat e de adevarat. Dar e adevarat ca unii inseala pentru ca nu se pot abtine. UNII. Pentru ca oricat de mult isi iubesc nevasta, copiii, confortul apartamentului, masina luata in rate pe 20 de ani, risca sa piarda totul pentru cateva minute in care "O FEMEIE" se arata interesata. Spun O FEMEIE pentru ca imediat dupa casatorie, nevasta devine un bun, o proprietate personala in functie de care te eticheteaza ceilalti masculi. "Mama pe ce bunatate a pus mana asta"... sau nu. Si in acele cateva minute ( pentru ca niciodata nu dureaza mai mult), nu mai stiu nici cum ii cheama. Chiar daca dupa aceea isi pun cenusa in cap, blestema pana si faptul ca au iesit din casa in ziua aceea, jura pe toata colectia lor de reviste pentru adulti ca nici macar nu mai ridica ochii la o alta femeie...Sunt genul pe care daca nu i-ar provoca nimeni probabil ar ramane fideli toata viata.

Altii inseala de frica. De frica faptului ca au mai vazut cateva fire de par alb, ca s-au mai ingrasat cateva kg, ca vanzatoarele nu le mai zambesc complice ca pana acum sau ca deja trebuia sa isi schimbe buletinul a treia oara. Acestia sunt cei mai penibili pentru ca inseala prosteste. Nu mai au nici nici un standard si accepta o partida sau chiar o relatie indiferent cat de necoapta, urata sau cat de intellectually challenged (ca sa fiu subtila) e partenera. Important e ca e O ALTA.

Nu o sa merg mai departe pentru ca acestea sunt adnotari subiective si doar in oarecare masura corecte. Si pentru cei care deja au intrat in panica si se crizeaza acum isteric "uite ce zice asta", sau pentru cei care zambesc oarecum satisfacuti....NU, NU MA INSEALA. Nu e o frustrare personala pe care incerc sa mi-o descarc.

Totusi persoana despre care vorbesc este cat se poate de reala, iar eu fac eforturi supraomenesti ca sa pricep mecanismele care se pun in miscare in momentul in care afli ca barbatul tau de fapt nu mai este doar al tau, iar tu ai ajuns o tipa care face sex pe baza de programare cu un vibrator comunal (dar desigur mult mai fericit si implinit). Si spun asta fara cea mai mica urma de ironie, chiar cu un gust amar, cu atat mai mult cu cat nu este vorba de o persoana cu un IQ limitat. De ce inseala barbatii? .....ca sa mai schimbe decorul probabil. Intotdeauna va exista cineva mai destept, mai frumos si mai bogat decat cel pe care l-ai ales deja. Si intotdeauna o sa intalnesti acea persoana dupa ce ai facut alegerea finala.

De ce inseala barbatii?...De ce nu?

La inceput a fost CUVANTUL

E cam tarziu pentru enunturi intelepte si pline de profunzime.De fapt e ora la care poti doar sa iti aduni creierii intr-o punga si sa te duci sa te culci...sau sa dormi. Fiecare dupa noroc. Imi vine sa rad de una singura pentru ca vad ca am ajuns precum "blogarasii" aia simpatici care vor doar sa fie in "trend". Nu am cont pe HI5, pe Ringo sau pe alte "miunatii" de genul asta care iti blocheaza mailul, asa ca daca asta cauti.... Nu ramane daca vrei "lipeala", manele, "gagici" dar nici daca te astepti la Cioran, Antoine de Saint-Exupéry sau Tolstoi. In schimb ramai daca esti un om normal cu o viata normala, cu probleme reale. Ramai daca vrei sa intrebi si nu ai pe cine, daca vrei sa critici si nu te asculta nimeni sau daca vrei sa te bucuri si nu ai pe nimeni langa tine. In rest...nimic. Doar tarziu, frig si sinistru pe strazi.